Cred că m-aş muta liniştită pe malul mării şi n-aş regreta muntele...
Şi după cum s-a comportat la primul ei contact cu valurile, nici Diduţei mele nu cred că i-ar părea rău să stea acolo... Dar s-o luăm cu începutul...
Mă întrebam data trecută cum să încep...
Normal ar fi s-o iau, dacă nu de la sarcină, măcar de la momentul naşterii. Nu ?!
O să sar peste majoritatea detaliilor.
Despre sarcină amintesc doar cât de rău mi-a fost în primele luni, cum mi-a trecut răul pe la 3 luni şi jumătate când am ajuns în Grecia (din nou, la mare), ce minune mi s-a părut când am început să simt copilul mişcând în mine, cum mă jucam cu Poc-Poc din burtică şi cum se distra tati la 6 jumate dimineaţa când se trezea să plece la muncă şi fotbalista noastră avea antrenament cu burta şi apendicele lu' mami. Aşa că mai zăbovea şi el un pic, să se joace cu ea...
A urmat naşterea. Datorită d-nei Antonya Livia, una uşoară. Calciu în venă, oxytocin, epidurală, expulzie. Puse cap la cap, vreo 5 ore. Timp în care asistentele mi-au zâmbit, că de... eram doamna de la televiziune :0))
Mi-au pus copilul în braţe şi a început să plângă... ! Drept pentru care Monica i-a rămas numele ! O oră mai târziu a luat-o şi tati în braţe. Plângea în momentul acela, dar s-a oprit când l-a simţit ! Fata lui tata !!! A venit la mine tare emoţionat. Şi din momentul ăla nu mi-a mai fost frică de modul în care va decurge relaţia lor. A fost dragoste la prima vedere !
Aşa arăta prinţesa noastră la 5 minute de la naştere. Poză făcută cu telefonul mobil de mami, în direct de pe masa de naşteri...
Şi aşa arăta aceeaşi domnişoară 1 oră şi ceva mai târziu, când a vizitat-o Răzvan.
Nouă ni s-a părut cea mai frumoasă prinţesă din lume !
Continuarea, în episodul următor.
